Agentie imobiliara Timisoara
Corales pe Facebook
Corales pe Google Plus
Corales pe Twitter
Corales pe linkedIn
Limba romana Limba engleza
 
oferte
RECOMANDATE
 
oferte in
EXCLUSIVITATE
 
oferte
BLOCURI NOI
 
ultimele
ACTUALIZARI
 
oferte
REZIDENTIAL
 
 

Tot ce trebuie să știi despre certificatele energetice.

06 Martie 2020
 
 
 
 
 
( 0 comentarii)

Certificatul de performanță energetică (numit și certificat energetic) este un document obligatoriu atunci când este recepționat un imobil nou, sau se vinde sau închiriază un imobil sau parte de imobil (apartament). Cei care trebuie să solicite și să platească acest act sunt proprietarii, dezvoltatorii, investitorii și administratorii imobilelor.

Actele necesare pentru un certificat energetic

Pentru eliberarea acestui document legal, specialiștii obțin informațiile necesare despre cladire atât din copii după câteva acte ale clădirii, cât și prin studierea imobilului la fața locului. Această vizită la imobil nu durează mult, dar este neaparat necesară pentru măsurători și observații. Cartea Tehnică a construcției ar trebui să conțina toate aceste documente de care aveți nevoie.

Contactati un auditor energetic atestat

Singurii care au dreptul să emită un certificat energetic sunt auditorii energetici atestați de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Auditorii având gradul profesional I au dreptul să emita atât acest act pentru toate tipurile de imobile, cât și audit energetic.

Eliberarea unui certificat energetic

Pe baza datelor prelevate din teren și din documentele clădirii, specialistul face o serie de calcule de specialitate, apoi emite certificatul.

Dupa ce îi sunt înmânate actele imobilului și face măsurătorile necesare, auditorul energetic atestat poate emite documentul dorit în câteva ore, în general în aceeași zi.

Clasele energetice

Clădirile se pot încadra în mai multe clase energetice, de la A la G, ceva asemănător cu ce stiți deja de la electrocasnice, unde în clasa A sunt cuprinse construcțiile cele mai eficiente energetic, iar în clasa G cele mai ineficiente.

Pentru ce categorii de cladiri nu este necesar certificatul de performanta energetica?

Potrivit legislației în vigoare din România, nu pentru toate categoriile de clădiri este necesar certificatul de performanță energetică. De exemplu, lăcașurile de cult, clădirile care sunt folosite doar pentru o perioadă temporară de până la 2 ani sau clădirile istorice – toate acestea sunt scutite. Daca este nevoie sau nu de acest act pentru clădirea dumneavoastră vă poate informa tot auditorul.

Valabilitatea certificatului energetic

De la data emiterii lui, un certificat energetic este valabil timp de 10 ani. Persoanele care la un moment dat fac îmbunătățiri imobilelor pe care le dețin pot contacta un auditor atestat și înainte de expirarea acestui termen de 10 ani. După modernizarea construcțiilor se poate obține pentru imobilul în cauză o clasă energetică superioară.

Sursa : wall-street.ro

 

Actualizat: 06 Martie 2020
COMENTARII