Agentie imobiliara Timisoara
Corales pe Facebook
Corales pe Google Plus
Corales pe Twitter
Corales pe linkedIn
Limba romana Limba engleza
 
oferte
RECOMANDATE
 
oferte in
EXCLUSIVITATE
 
oferte
BLOCURI NOI
 
ultimele
ACTUALIZARI
 
oferte
REZIDENTIAL
 
 

Călătorie în timp. Conacele din Țimiș

30 Ianuarie 2018
 
 
 
 
 
( 0 comentarii)

Știați că avem 31 de conace și castele în Timiș? Foarte probabil că nu. Unele dintre ele sunt în totală ruină, altele ar mai putea fi salvate, dar, înainte ca poveștile lor să se piardă pentru totdeauna, cineva s-a gândit să facă o hartă a lor, pentru curioșii care iubesc istoria acestor locuri.

A fost realizat de către Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș cu sprijinul Asociației Culturale Ariergarda, un pliant în care găsiți conacele din Timiș. Pliantul, care cuprinde lista conacelor din Timiș și o hartă cu locația lor, poate fi găsit la infocentrele turistice. Pliantul nu este îndeajuns, însă, pentru a ajunge acolo, aveți nevoie de bocanci, îmbrăcăminte adecvată pentru mersul prin pădure și, de ce nu, o macetă pentru a îndepărta urzicile pentru a vizita unele dintre ele. A ajunge la unele conace din Timiș este o adevărată aventură.

Ei nu propun trasee, ci vă oferă posibilitatea să alegeți o destinație de weekend, în care să descoperiți locuri aparte. Conacele sunt cu precădere exemplificarea arhitectonică a perioadei iluministe şi romantice în Banat, în arhitectura lor regăsindu-se îndeosebi elemente baroce și neo-clasice. Chiar dacă unele conace sunt într-un stadiu de conservare acceptabil, unele chiar într-o stare foarte bună (Conacul Manase-Hodoni, Conacul Ottlik-Izvin, Conacul Vârgici-Sinersig și cele care adăpostesc instituții în orașele Jimbolia și Sânnicolau Mare), pentru toate riscul de degradare este prezent.

Să nu vă așteptați însă la decoruri de poveste, pentru că așa ceva nu există. Orice vizită e mai degrabă un drum spre o istorie care e aproape să se piardă. Dacă ne așteptăm să existe o structură de primire, așa ceva nu există. Dacă treci de poarta gardului care uneori există, alteori nu, găsești cu totul altă lume. Ești într-o mică aventură.

Sunt 1.000 de astfel de pliante, care vor putea fi găsite la infocentrele turistice din Timișoara și județ. E doar un prim pas pentru ca aceste povești să nu se piardă de tot.

 

Surse: debanat.ro; tion.ro

Actualizat: 30 Ianuarie 2018
COMENTARII